Strada Bicaz, 126, Bacău
0334 408 304
scoaladomnitamariabc@yahoo.com

BURSE PENTRU ANUL ȘCOLAR 2022-2023

BURSE PENTRU ANUL ȘCOLAR 2022-2023

TERMEN PENTRU DEPUNEREA DOSARELOR: 23 SEPTEMBRIE 2022

BURSE DE PERFORMANŢĂ

Bursa de performanță este acordată elevilor din învățământul preuniversitar de stat și particular înscriși la cursurile cu frecvență, în funcție de rezultatele la concursurile/competițiile naționale organizate de Ministerul Educației sau la competițiile sportive internaționale la care participă loturile naționale ale României (art.6) și care se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare (art.7 alin.1):

a)      au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației; 

b)      s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competițiile internaționale;

c)      au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației;

d)      au obținut locurile I, II sau III la competițiile sportive internaționale la care participă loturile naționale ale României.

Lista competițiilor școlare naționale, precum și lista competițiilor/concursurilor pentru care se acordă bursele de performanță este aprobată și publicată anual de Ministerul Educației – LINK ACTUALIZAT

Bursele de performanță se acordă pe perioada anului școlar următor celui în care s-au obținut rezultatele. Prin excepție de la aceste prevederi, pentru elevii din clasele terminale ale învățământului liceal și profesional, bursa de performanță se acordă începând cu luna următoare obținerii rezultatelor, până la finalul anului școlar.

Aceste burse nu sunt condiționate de depunerea vreunei cereri. Ele se acordă la propunerea dirigintelui, dar pe baza copiilor conforme cu originalul după documentele care atestă performanțele.

Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.

Elevii care au dreptul să primească atât bursă performanță, cât și bursă de merit sau bursă de studiu trebuie să opteze pentru una din acestea.

Elevii cu cerințe educaționale speciale pot primi bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social.

Elevii care beneficiază de sprijinul financiar Bani de liceu sau Euro 200 pot obține bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social.

BURSE DE MERIT

Bursa de merit este acordată doar elevilor din clasele VI-VIII care se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare: (art.10 alin.1)

a)      au obținut media anuală generală de cel puțin 9,50 și au acumulat cel mult 20 absențe nemotivate/an în anul școlar anterior;

c)     au obținut locurile I, II sau III la etapele județene/zonale în cazul învățământului ocazional de artă ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației;

d)     au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației.

Lista competițiilor școlare naționale, precum și lista competițiilor/concursurilor pentru care se acordă bursele de merit este aprobată și publicată anual de Ministerul Educației – LINK ACTUALIZAT

Bursele de merit se acordă pe perioada anului școlar următor celui în care s-au obținut rezultatele. Prin excepție de la aceste prevederi, pentru elevii din clasele terminale ale învățământului liceal și profesional, bursa de merit se acordă începând cu luna următoare obținerii rezultatelor, până la finalul anului școlar.

Aceste burse nu sunt condiționate de depunerea vreunei cereri. Ele se acordă la propunerea dirigintelui, dar pe baza copiilor conforme cu originalul după documentele care atestă performanțele.

Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.

Elevii care au dreptul să primească atât bursă performanță, cât și bursă de merit sau bursă de studiu trebuie să opteze pentru una din acestea.

Elevii cu cerințe educaționale speciale pot primi bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social.

Elevii care beneficiază de sprijinul financiar Bani de liceu sau Euro 200 pot obține bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social.

BURSE DE STUDIU

Bursa de studiu este acordată elevilor din clasele V-VIII care provin din familii cu un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 3 luni anterioare cererii, cel mult egal cu salariul minim net pe economie 1524 lei net și care se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare:

a)    au obținut media anuală generală de cel puțin 7,50 și au acumulat cel mult 20 absențe nemotivate în anul școlar anterior, cu excepția elevilor din clasele a V-a;

b)    au obținut în clasa a IV-a calificativul „foarte bine” la toate disciplinele de studiu și au acumulat maximum 20 absențe nemotivate în anul școlar anterior, pentru elevii din clasa a V-a;

Se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementară pentru copii, cu excepția burselor școlare și universitare.

Pentru obținerea bursei de studiu, elevii majori sau părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori depun la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învățământ o cerere care dovedește dreptul de acordare a bursei de studiu, în primele 20 de zile lucrătoare ale anului școlar. (art.13 alin.2)

Termenul de „familie”

– desemnează soțul, soția și copiii lor necăsătoriți, care locuiesc împreună și participă integral sau parțial la bugetul de venituri și cheltuieli.

– este asimilată și persoana necăsătorită care locuiește împreună cu copiii aflați în întreținerea sa. Se asimilează persoanele necăsătorite, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc împreună și participă integral sau parțial la bugetul de venituri și cheltuieli.

– este asimilată și persoana/persoanele care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui, care locuiește împreună cu copiii aflați în întreținerea sa.

Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.

Elevii care au dreptul să primească atât bursă performanță, cât și bursă de merit sau bursă de studiu trebuie să opteze pentru una din acestea.

Elevii cu cerințe educaționale speciale pot primi bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social.

Elevii care beneficiază de sprijinul financiar Bani de liceu sau Euro 200 pot obține bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social.

BURSE DE AJUTOR SOCIAL

Bursa de ajutor social este acordată elevilor din clasele învățământul preuniversitar de stat înscriși la cursurile cu frecvență, la cerere, în funcție de situația materială a familiei sau a susținătorilor legali (art. 14), care se încadrează în cel puțin una din următoarele situații (art. 15 alin. 1)

a)     elevi proveniți din familii care nu realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie; 762 lei net. Se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii. Se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementară pentru copii, cu excepția burselor școlare și universitare.

b)      elevi orfani – elevi aflați în întreținerea unui singur părinte (copil pentru care instanța tutelară a hotărât exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, nefiind stabilit modul de îndeplinire a obligației de întreținere a celuilalt părinte – pensie de întreținere; copil cu tată declarat necunoscut; copil adoptat de o singură persoană) și elevi abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență – Bursa pentru elevi aflati in intretinerea unui singur parinte sau abandon acordarea bursei nefiind condiționată de venitul net lunar al familiei. Lista elevilor beneficiari poate fi revizuită lunar.

c)      elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătății și al ministrului muncii, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare . Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5) și avizat de medicul de familie/medicul de la cabinetul școlar, respectiv a certificatului de încadrare în grad de handicap, fără a fi condiționată de venitul net lunar al familiei. Lista elevilor beneficiari poate fi revizuită lunar. (art.15 alin.2)

d)      elevii din învățământul primar și gimnazial din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, acordarea bursei nefiind condiționată de venitul net lunar al familiei; prin localitate de domiciliu se înțelege comuna/orașul cu subdiviziunile sale administrative.  

Pentru obținerea bursei de ajutor social, elevii majori sau părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori depun la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învățământ o cerere însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de ajutor social, în primele 20 de zile lucrătoare ale anului școlar. (art. 17)

Termenul de „familie”

– desemnează soțul, soția și copiii lor necăsătoriți, care locuiesc împreună și participă integral sau parțial la bugetul de venituri și cheltuieli.

– este asimilată și persoana necăsătorită care locuiește împreună cu copiii aflați în întreținerea sa. Se asimilează persoanele necăsătorite, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc împreună și participă integral sau parțial la bugetul de venituri și cheltuieli.

– este asimilată și persoana/persoanele care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui, care locuiește împreună cu copiii aflați în întreținerea sa.

Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.

Elevii care au dreptul să primească atât bursă performanță, cât și bursă de merit sau bursă de studiu trebuie să opteze pentru una din acestea.

Elevii cu cerințe educaționale speciale pot primi bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social.

Elevii care beneficiază de sprijinul financiar Bani de liceu sau Euro 200 pot obține bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social.

BURSE DE AJUTOR SOCIAL OCAZIONAL

Bursa de ajutor social ocazional este acordată elevilor din învățământul preuniversitar de stat, o dată pe an și care se încadrează în următoarea situație (art.18):

  • elevi ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depășesc 75% din salariul minim net pe economie; 1143 lei net. Se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementară pentru copii, cu excepția burselor școlare și universitare.

Pentru obținerea bursei de ajutor social ocazional, elevii majori sau părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori depun la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învățământ o cerere însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de ajutor social ocazional, în primele 20 de zile lucrătoare ale anului școlar.

Termenul de „familie”

– desemnează soțul, soția și copiii lor necăsătoriți, care locuiesc împreună și participă integral sau parțial la bugetul de venituri și cheltuieli.

– este asimilată și persoana necăsătorită care locuiește împreună cu copiii aflați în întreținerea sa. Se asimilează persoanele necăsătorite, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc împreună și participă integral sau parțial la bugetul de venituri și cheltuieli.

– este asimilată și persoana/persoanele care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui, care locuiește împreună cu copiii aflați în întreținerea sa.

Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.

Elevii care au dreptul să primească atât bursă performanță, cât și bursă de merit sau bursă de studiu trebuie să opteze pentru una din acestea.

Elevii cu cerințe educaționale speciale pot primi bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social.

Elevii care beneficiază de sprijinul financiar Bani de liceu sau Euro 200 pot obține bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social.

No Comments

Add your comment